Imi placea sa stau in ploaie pentru ca ma linistea si imi placea sa acult cum ploaiea se izbeste de pamant. Era singura melodie de care nu ma puteam plictisi. Ma asezasem jos si mi-am inchis ochii, era sublim, ma simteam mai aproape de Caleb, dar aveam un sentiment ciudat pe care nu stiam sa il interpretez si imi era frica sa imi fac vise desarte. De parca ploaia incerca sa imi spuna ca ea nu mi-l furase pe Caleb si ca el traieste, dar e doar un simplu sentiment.
-Jackie! Unde esti? se pare ca mi se reamarcase lipsa, Kevin ma striga, incercam sa ii raspund ,dar nu puteam de parca ceva ma oprea. Mi-am dat seama ca nici nu ma pot misca ,eram impietrita.
Am simtit cum Kevin ma ridica de jos si ma duce in casa, dar nu imi mai amintesc nimic de aici.
Soarele ma orbea,ma aflam in camera mea, iar ferestrele erau deschise.Stateam in pat si ma simteam de parca dormisem o saptamana intreaga ,nu mai suportam niciun minut in pat.
-Aaauuu! incercasem sa ma dau jos, dar o durere cumplita ma imoblizase la pat. Nu stiam care e motivul durerii mele, dar eram sigura de faptul ca era ca naiba. Imi adunasem toate puterile si evadasem.
Nu aveam destula putere pentru a merge fara ajutor asa ca m-am sprijinit de tot ce imi statea in cale, exact ca un bebelus. Ma fortam destul de mult pentru ca eram constienta ca daca voi cadea nu voi mai putea sa ma ridic oricat de mult as fi incercat.
Mintea mea cauta solutii, iar capul meu era plin cu imaginile de la antrenamente ,desi uram toate acestea pentru ca ma faceau sa ma gandesc ca o lupatatoare, ci nu ca o adolescenta obisnuita care in mod normal ar fi tipat ,cerand ajutor. Dar asta era problema mea: nu stiam sa cer ajutor ci doar sa lupt, dar acum doar asa puteam scapa, cu ajutorul lui Kevin.Ma agitam prea tare pentru ca nu eram libera, eram prizoniera propriului trup, ma simteam oribil.
-Kevin! Kevin! Ce naiba am? Kevin! Fratele meu soseste val-vartej in camera aducand odata cu el parfumul prajiturelelor mele preferta ,ala Kevin.
-Ce e?
-Nu ma pot misca! tipam de fapt ma razbunam pe el, dar am observat ca nu era deranjat de tonul vocii mele ba dinpotriva fata lui schita un zambet.
-Ce e asa amuzant??
-Tu...nu te-am vazut niciodata asa de neajutorata, iar daca ma gandesc mai bine nu mi-ai cerut ajutorul niciodata.
Ma asezase inapoi in pat si imi explicase ca imi voi reveni imediat si ca nu ma puteam misca din cauza uni medicament care mi-a fost administrat in urma delirului meu, iar el se alesese cu gatul plin de rani.Iar delirul meu era produs de suferinta mea dusa la extrem!!!!
Mancam amandoi prajiturele bucurandu-ne de timpul petrecut impreuna.
-Spune-mi ce s-a intamplat intre tine si tata! Te rog!
-Bine, am sa iti spun, dar acum fa nani, altfel..
-Stiu, stiu nu ma voi face bine.e
Kevin iesise din camera, dar eu nici nu ma chinuiam sa dorm, nu mai vroiam pur si simplu sa stau in pat ma simteam mai puternica , intr-un fel sau altul.
Pe noptiera telefonul meu vibra nervos.Primisem un mesaj cu numar necunoscut. Mesajul era ciudar, dar tot simtem ca era scris de un om nebun.<< In sfarsit paltesti pentru raul facut micuta mea asasina, dar asta nu e totul. Sa vedem poate data viitoare ne vom intalni...la inmormantarea ta.
Cu drag -C>>
Un fioar de gheata in traversa sira spinarii, nici nu stiam ce sa mai cred, vroiam sa cred ca e mare gluma dar ceva imi spunea ca ma inselam. Gandurile imi erau atat de amestecate si de confuse icat cazusem intr-un somn agitat cu multe cosmaruri in care eu ma aflam la propria inmormantare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Va rog sa evitati cuvintele injurioase si imi cer scuze pentru greseli.